Contact RSS Feed Facebook Twitter

CS:GO devine joc oficial PGL din 2013

Așa cum probabil mulți dintre voi vă așteptați, CS:GO va deveni joc oficial în cadrul campionatului PGL din 2013. Cu alte cuvinte, sezonul 2 Romanian eSport Championship va fi ultimul sezon de Counter-Strike 1.6.

 

Deși de la un sezon la altul, Counter-Strike va trece de la o versiune arhicunoscută la una complet diferită, trebuie să știți că structura clasamentului actual nu se va modifica cu nimic. Mai precis, promovarea directă și prin intermediul barajelor rămâne valabilă ca și până acum, numărul diviziilor de asemenea va fi același (1 divizie A, 2 divizii B și 4 divizii C).

 

Există posibilitatea ca pe parcursul acestui sezon să organizăm și o cupă de CS:GO, pentru ca jucătorii să se poată deja acomoda cu jocul. Pentru cei care nu și l-au achiziționat încă și vor să-l încerce, ComputerGames vă pun la dispoziție prin intermediul shop-ului key-uri de CS:GO.

 

Așadar, vă reamintim că înscrierile pentru sezonul 2 de CS 1.6 se vor încheia în ACEASTĂ sâmbătă 15 septembrie 2012, ora 20.00. Cotizația pentru un jucător este de 40 de lei, plătibilă prin bancă, sau 10 euro prin SMS. Lista echipelor înscrise o puteți găsi aici.

Publicat pe 11-09-2012 de Roxana

79 comentarii

  • gREECU ^ a scris in data de 11 September - 2012 la ora 14:36

    super naspa..

  • relacs a scris in data de 11 September - 2012 la ora 14:36

    Ciudat cum PGL s-a hotarat sa anunte acest lucru dupa terminarea inscrierilor …

  • aktech a scris in data de 11 September - 2012 la ora 14:39

    Daca nu se baga clanurile cum o sa faceti voi tot 1 divizie A, 2 B si 4 C? =))

    CSGO E O PORCARIE, MAI BINE MA JOC HAXBALL .. SI CU ASTA A-TI FUTUT SI PGL-U …

  • .... a scris in data de 11 September - 2012 la ora 14:39

    aiurea…

  • aktech a scris in data de 11 September - 2012 la ora 14:40

    De ce nu se putea merge in paralel atat cu 1.6 cat si cu CS GO ? 🙂

  • poiSeN- a scris in data de 11 September - 2012 la ora 14:44

    Nu imi vine sa cred eu zic ca o sa aiba mai putin succes pglu cu CSGO eu as vrea sa ramana amandoua jocuri !!!!! !!!!

  • savage a scris in data de 11 September - 2012 la ora 14:46

    Super tare

  • Alexskyline a scris in data de 11 September - 2012 la ora 14:47

    O alegere buna , trebuia sa se treaca la next level. 1.6 prea demodat

    + ca trebuie sa ne aliniem la nivelul celorlalte tari unde la fel o sa se joace cs go

  • ioel a scris in data de 11 September - 2012 la ora 14:47

    jos cu 1.6.. e expirat si plin de codari

  • navi0 a scris in data de 11 September - 2012 la ora 14:54

    Nashpa asa :-j

  • maXImaL a scris in data de 11 September - 2012 la ora 14:54

    Parca sunteti bunica cand imi aminteste mereu cum era pe vremea lu Ceausescu sa mor eu , acceptati si voi odata ca , cs16 e mort nu se mai poate juca la nivel profesionist ; chiar daca voi nu o sa va jucati csgo , vor veni altii din urma care o sa le placa si se vor juca ei mai ales ca cei care se apuca de csgo din spate si nu au prins 16 cu siguranta au PC-uri bune si le va merge si in plus m-am jucat si eu beta si imi mergea la 40 fps dar csgo nu e ca 16 , nu se misca in poze la 40 fps , nici nu iti dai seama ca ai 40 fps … ve-ti vedea ca o sa aiba succes csgo fie ca va convine fie ca nu

  • ppasarel a scris in data de 11 September - 2012 la ora 14:56

    cs1.6 o sa fie un fel de dota1, 80% o sa se planga ca e urat și 70% o sa faca tranzitia

  • cubfx~ a scris in data de 11 September - 2012 la ora 14:58

    omfg. Cred ca o sa aveti o divizie de 5 echipe la CS GO !

  • aaa a scris in data de 11 September - 2012 la ora 15:08

    SUPER! In sfarsit <3!

  • TERRADOWN! LogiTecH. a scris in data de 11 September - 2012 la ora 15:09

    Ce bine ca se baga CS:GO ! <3

  • razelik a scris in data de 11 September - 2012 la ora 15:21

    atatttttt :X ne vedem pe cs go !!!!!!!!!!!!!

  • DrakusorU a scris in data de 11 September - 2012 la ora 15:27

    haha, toti ziceti ca e joc de cacat, ca nu stiu ce are recoilul, se vede ca romania e saraca :(. Mai delectati-va si cu alte jocuri, un battlefield 2 ca la battlefield 3 va explodeaza rasnita de cafea, un call of duty ca ala consuma mai putin :-", si dupa comparati reculul de la jocurile astea cu cel de la cs:go :).

  • rojer a scris in data de 11 September - 2012 la ora 15:32

    good move pgl

  • Sniper a scris in data de 11 September - 2012 la ora 15:48

    Ca voi nu aveti o treaba cu CSGO asta e partea a-2a ! Nu mai tot comentati aiurea ,mergeti si jucati Counter-Strike 2D!

  • zacky^ a scris in data de 11 September - 2012 la ora 16:16

    o sa fie jucat din 2013.. sezonu asta mai este cu cs1.6 atat..

  • Pulsar a scris in data de 11 September - 2012 la ora 16:24

    Cum se va face seeding pentru divizii. Sunt si echipe de Source care vor/au trecut la Cs:Go. Se vor face niste cupe pentru stabilirea diviziilor?

  • Vlad a scris in data de 11 September - 2012 la ora 16:39

    Cel mai probabil nu. Echipele de source o iau de la zero.

  • Pulsar a scris in data de 11 September - 2012 la ora 16:51

    Ar fi un pic bizar pentru ca e un joc nou. Valoare echipelor de la 1.6 nu este neaparat la fel si la cs:go (in plus nu se stie daca or sa treaca toate echipele de acolo)

    Mai mult, meciul demonstrativ 1.6 vs css la cs:go s-a incheiat cu o victorie a celor de la css. De exemplu ar fi aberant ca echipa care a batut pe teg (sa zicem ca sunt de valori apropiate ca sa nu incepem un flame) sa inceapa din divizia C, nu crezi?

  • M4Nu a scris in data de 11 September - 2012 la ora 17:38

    Se vor pastra exact aceleasi, divizii probabil pentru a se limita numarul de pierderi ale echipelor care vor face trecerea, cum ar fi sa joci 3 sezoane sa ajungi in B si apoi sa o iei de la 0 in alt joc.

  • cudycudy a scris in data de 11 September - 2012 la ora 19:06

    Da pgl o sa moara cs:go este o prostie, si stiu ce zic pentru ca m-am jucat

  • CRAZY- a scris in data de 11 September - 2012 la ora 19:36

    Super, ne vedem in sezonul 3.

    ps: asta este o evolutie ‘naturala’ sa zic asa, nu va obliga nimeni sa jucati go.

  • HydraStaRRR a scris in data de 11 September - 2012 la ora 19:53

    Era si logic sa se faca trecerea asta. 1.6 deja era mult prea rudimentar. Aceleasi scheme, acelasi stil de joc. Deja era ca si la FIFA 08 cand daca iti iesea o centrare deja stiai ca e gol. La fel si la 1.6 daca puteai face fragul de care aveai nevoie la o schema totul se derula din inertie foarte rar cand un jucator bun cum e la noi SeDaN. wicked. k1d0r sau in strainatate Edward, f0rest etc. Intorcea o runda cu cateva fraguri bune. In rest jocul deja ducea spre o monotonie care nu facea jocul digerabil decat pentru fanii infocati adica nu atragea lume noua. Ne vedem in sezonul 3 :D:D:D
    ..

  • tuxon a scris in data de 11 September - 2012 la ora 20:28

    bad move pgl:(

  • ALIN a scris in data de 11 September - 2012 la ora 22:34

    Foarte buna schimbare, desi cred ca jocul nu imi merge… DE CE? Pentru ca asa, daca vom incepe din timp ne vom putea sa ne comparam cu alta tari…

  • George a scris in data de 11 September - 2012 la ora 23:17

    CEA MAI MARE PROSTIE ! NU STRICATI , MACAR VOI GAMINGUL! NU MA ASTEPTAM LA ASA CEVA DIN PARTEA VOASTRA 🙂

  • NAHEK a scris in data de 12 September - 2012 la ora 01:53

    @George +1.
    Btw, daca are cineva nevoie de om.. @camaro_bumblebee pe steam.

    Pgl, v’as injura rau de tot, dar mi’e ca vorbesc prea devreme si o sa incepeti sa le tineti in paralel.

    Sa’mi bag pula’n CS:GO. Daca vreti sa jucati mid-range shooter, luati’va in pula mea AVA – Free2Play pe Steam, si jucati pana va rupeti mana.
    Ce dracu va atrage la Cs Go ? Ce pula mea va place sa dati bani pe grafica/gameplay gasit in jocuri free2play.
    Anyway, bafta orice alegeti, vad ca sunteti multi cu GO-ul, macar de v’as vedea pe la DreamHack.

  • HAIDEN a scris in data de 12 September - 2012 la ora 02:40

    Nu o sa ne comparam niciodata cu cei de afara, or sa joace intotdeauna la un nivel mult mai mare decat al nostru, aia isi permit sa faca oricand trecerea de la 1.6 la CS:GO, pentru ca 99% dintre ei au calculatoare la nivel de 2012, care le permite sa joace orice NOU joc. Eu daca imi iau CS:GO cu pcul meu care este avion pentru cs 1.6, o sa am maxim 60fps… Si chiar daca[spunea un baiat mai sus ca si la 40fps se misca bine] tot nu o sa se miste ca cel care are 100fps, si caruia i se misca perfect. Am avut Source inca de cand a aparut si ma jucam 1 h 2 pe urma il mai instalam peste 1 an…Nici un counter-strike de acum in colo nu o sa se compare cu CS.1.6, pentru ca nu vor mai scoate asemenea joc.

  • oneill a scris in data de 12 September - 2012 la ora 04:17

    BINE BA, HAI CU CS:GO!

  • TeG-r0xi a scris in data de 12 September - 2012 la ora 11:43

    Pentru cei cu CS;GO va asteptam pe go.tegcs.ro [ TeG Public CS:Global offensive] Deschis pentru toata lumea , si pentru toata lumea accese de la moderator pana la slot !

  • kinder a scris in data de 12 September - 2012 la ora 13:53

    In sfarsit!
    Abia astept sa inceapa ReC 3 :)!

  • Change a scris in data de 12 September - 2012 la ora 17:08

    Naspa, Cs 1.6 va asigur k va adus mai mult succes decat go:d, nu am 2 prieteni pe steam kre joaca go

  • k1bit a scris in data de 12 September - 2012 la ora 19:34

    numărul diviziilor de asemenea va fi același (1 divizie A, 2 divizii B și 4 divizii C).

    Daca veti avea maxim 5 divizii adunate… e bine. CS GO sucks.

  • savage a scris in data de 12 September - 2012 la ora 21:47

    Cs 1.5, Half-Life 1, CS:S. Aceste jocuri inca se joaca inca exista Servere la fel va fi si Counter Strike 1.6 se va jucat dar nu de foarte multi jucator dar va fi jucat.

    Iar schimbare se face prin forta pentru a trece la CS:GO daca vrei sa participi la diferite competiţii Gen WCG, ESL, ESWC, DreamHack etc, atunci trebuie sa joci CS:GO.

  • Necenzurat a scris in data de 13 September - 2012 la ora 11:11

    Sunt foarte fericit sa vad aceasta schimbare.
    E si normal sa trecem la CS:GO din moment ce restul competitiilor internationale or sa fie doar CS:GO, nu te poti califica la o competitie internationala daca tu joci 1.6 iar acolo se joaca CS:GO.
    Pe de alta parte, e mai bine, o sa ramana doar gamerii care vor sa faca performata, nu toti copii de 12-13 ani.

  • Tazz a scris in data de 13 September - 2012 la ora 17:37

    cum sa nu se faca tranzitia spre cs:go, cand toate echipele profesioniste din lume fac trecerea la cs:go. Nu va opreste nimeni sa va jucati in continuare cs 1.6. Sunt jucator de dota, la fel de bine venita a fost si venirea dota 2. Dota 1 ca si cs 1.6 este un joc depasit, indiferent cat de "echilibrat " e jocul

  • carnat a scris in data de 14 September - 2012 la ora 17:52

    sa va iau pgl-u in pula si pe tannya si pe xnn si pe talaziz de bosketari fmm cu cs:Go sa se joace ma-ta tannya datias muie de chioara nu mai vezi din cauza nasului fututi mortii ma-tii de bosketara , sper sa muriti in cele mai mari chinuri posibile si imposibile .
    P.S : Sper sa nu stergi comentariu ca iti mai fac 100 datias muie sper sa nu ai nici un player in PGL ! Sti sa dai excludere !! fmm de curva virtuala !!! mi-ai dat excludere in sezonu 13 !! zici ca te-a futut cainii in pizda fututi mortii tai de panarama !

  • charisma_- a scris in data de 14 September - 2012 la ora 22:40

    Vedem dupa maxim 2 sezoane cum se descurca PGL cu " CS:GO " E o distractie de moment , nu sunt acomodati jucatorii cu acest mix de COD si CS:S cum a zis Karrigan o sa fie ciudat pentru ca nu o sa mai fie un skill , va fi si un mare noroc in acest joc:)

  • rCon a scris in data de 14 September - 2012 la ora 23:55

    1 sezon o sa tina csgo la fel ca source si dupa papa.

  • piccolooo a scris in data de 15 September - 2012 la ora 19:47

    voi nici nu cred ca atii jucat source….ala nu are recoil,sunetu e mort,dai cap si cand tragi in piept si multe alte porcari…..in acest an debea s’au chinuit sa bage 1.6 la dreamhack sau ESCW si asta dinainte sa se lanseze cs:go,era de mult vorba ca numai aduce jocu profit…..intelegeti o chestie…..fie ca cs:go o sa se joace sau nu…1.6 a murit….eventual nu o sa se mai joace cs WCG,ESCW,Dreamhack si care mai sunt….despre asta e vorba nu ca CS:GO ia locul la 1.6

  • Merdiso a scris in data de 16 September - 2012 la ora 12:42

    Tazz: tu compari doua jocuri diferite. DotA 2 este un port 100% al vechii harti de WarCraft 3, in timp ce GO este un replacement pentru Source cu ceva mai multe asemanari cu 1.6, dar nu pastreaza acelasi stil clasic cum il face DotA 2.
    U

  • rata a scris in data de 16 September - 2012 la ora 16:52

    +1 pt schimbare

  • papyrus a scris in data de 17 September - 2012 la ora 03:58

    CS:GO sucks !

  • sidewaysfcs07 a scris in data de 17 September - 2012 la ora 18:08

    voi vreti 1.6 cand PGL nu reusesc sa stranga destule echipe sa umple diviziile C3 si C4………e clar …s-a dus vremea 1.6-lui …pgl nu poate sa sustina sezoane pentru 30-40 echipe…..

  • george a scris in data de 17 September - 2012 la ora 19:35

    E bine ca trecem si noi la o versiune mult mai buna de Counter Strike .
    Daca ramaneam pe CS 1.6 , eram cei mai "demodati" din europa .

  • asdasdasda a scris in data de 18 September - 2012 la ora 03:28

    CS:Go Sucks..!

  • SmoKerwww a scris in data de 25 September - 2012 la ora 16:36

    +2 pt echipa de csgo add: suntalexaiceva12 . totul este in secret vb cand se termina ultimu sez de 1.6

  • hahaga a scris in data de 2 October - 2012 la ora 22:07

    Nu o sa faca si cs:go si cs 1.6… stiti de CE ?
    Pentru ca o sa fie o divizie A si atat la go…
    nimeni nu o sa treaca la go decat fortati de pgl 🙂 . deci salut…
    nu mai stiu aia de la valve cum sa faca bani..cacamas pe go-u lor
    mai bine joc call of duty si gata dal in aia mea de go..

  • SUNT CEL MAI BUN a scris in data de 16 October - 2012 la ora 15:40

    Bun, deci daca se baga CS:GO cei de la ComputerGames ar avea de castigat cu vinderea jocului, si pentru inceput multi se vor juca si pentru bani. Acum serios, o sa fie la clanuri dar nu chiar toate o sa intre, si mai e pana in 2013.

  • Mihai a scris in data de 1 November - 2012 la ora 19:26

    Foarte bine ca fac asa ca cam multi tarani cam joaca CS 1.6 care au PC-uri cu "1 mb ram" sa ii vedem cum o sa mai joace CS:GO cu cerinte mari eu sincer e foarte bine ca fac asa
    Sa aveti spor cu Campionatele

  • amiba a scris in data de 4 November - 2012 la ora 11:34

    Cine mama voastra are PC ca sa joace CS:GO de acasa, si mai mult de atat, cate sali pot rula CS:GO la 99fps ? E o ineptie ideea asta de a schimba 1.6 cu GO. Sincer, ma gandeam ca 1.6 vor juca si nepotii mei. Spor la campionate, o sa aveti 2-3 echipe, si cu alea sa jucati si sa mergeti prin strainatate. Sanatate.

  • lalasensatioNNN a scris in data de 22 November - 2012 la ora 16:21

    Sa te pisi pe el de GO, e o panarama de joc. raman la 1.6 cu parere de rau ca nu se mai organizeaza pgl, a-ti futut tot farmecul..

  • WhO a scris in data de 26 November - 2012 la ora 01:08

    cel mai ratat joc e cs go cine l-a facut nu a stiut cum sa va fure banii nu ca e misto cs go e cel mai ratat joc CS 1.6 ramane baza

  • Quantum.SKIPER a scris in data de 26 November - 2012 la ora 19:04

    Incercam a tine pasul cu celelalte tarii , dar ceea ce nu ganditi este ca noi suntem cu 30 de ani in urma acesor tarii , si in dorinta de a trece si cunoastem lucruri noi , de cele mai multe gresim , si in al doilea rand accest joc CsGO este o pana la urma o afacere , si totii banii unde ajung ?? , la PGL ,si noi (fraierii) platim pt acest joc , Groaznic ceea ce faceti PGL….

  • 1.6 a scris in data de 22 December - 2012 la ora 14:10

    @BINE ZIS… Quantum.SKIPER

  • BotoseLLLLLL a scris in data de 28 December - 2012 la ora 02:40

    praf cs:go !!!! am facut si eu sv de cs si voi il scoateti sud.cs1.ro

  • 1.6 a scris in data de 28 December - 2012 la ora 02:46

    nimeni nu va trece de la cs1.6 la cs:go, e logic ..
    apropo, botosele, nici macar nu e serverul tau sud.cs1.ro, o sa vorbesc cu fondatorul serverului sa iti dea remove, pentru ca strici reputatia serverului .

  • zZzZzZzTAZzzzZzz a scris in data de 30 December - 2012 la ora 15:08

    Ma ia gata :)!Eu raman pe 1.6 mereu cei prostia asta de joc?,,CS:GO,,!!

  • R1P3R a scris in data de 8 January - 2013 la ora 12:06

    Mama cate plangeri aici 🙂
    Eu am laptop si la 1280×768 cu totul la mediu si fara fsaa am intre 250 si 210 fps in cs:go, deci se poate 🙂
    Sincer, am jucat 1.6 mult timp, dar a cam trecut vremea lui pentru ca observati ca de mult jocul pierdea din popularitate. Iar aici nu ma refer la jucatori pro, ci la majoritatea celor medii, care pana la urma ei tin comunitatea. Vorbiti de evolutie prost! Tind sa cred ca sunteti niste rasfatati de 13 ani care li s-a ranit ego-ul de profesionisti pentru ca nu puteti sa o luati de la capat. Cs:go se joaca in toata lumea, si voi vreti sa nu se joace la noi, pai de asta suntem cu 30 de ani in urma tuturor, ca va e frica de schimbare, poate poate pierdeti la cs:go :))
    Deocamdata in go sunt reparate multe bug-uri, jocul deja este apreciat si pretul scade, acum e 5 euro… La servere mai e de lucru, in rest, treba e buna!

  • Radu a scris in data de 20 February - 2013 la ora 15:39

    E naspa mie unul numi place CS.GO e o porcarie de joc no sa aveti atata succes cat ati avut pe cs 1.6 ….. CS 1.6 in ultima perioada am vazut ca a crescut din nou comunitatea avea 1.720.000 la un momendat iar acum are din nou 1.857.000 sper sa revina CS 1.6 in PGL daca nu succes……

  • Radu a scris in data de 20 February - 2013 la ora 15:42

    Mie unu CS.GO mis e pare o porcarie de joc …. Eu zic ca no sa veti atata succes pe CS.GO ca si pe CS 1.6 …… Si din cate ma vazut in ultima vreme a crescut comunitatea pe cs 1.6 din nou la un momendat avea 1.720.000 iar acum sunt 1.857.000 deci sper sa recina CS 1.6 in PGL daca nu succes……

  • |RT|-PrO[T]eCT-#cL a scris in data de 8 March - 2013 la ora 14:15

    deci in pgl suntem si noi RT si e super jukam meci-uri cu alte clanuri e super fain dar nici-o data nam jukat cu TeG # sau cu -Eq- deci vrem sa jukam cu cell mai bun clan din romaia id stai_jos_esty_corigent pt meci-uri :-*

  • |RT|-PrO[T]eCT-#cL a scris in data de 8 March - 2013 la ora 14:17

    imi cer scuze am gresit la Romania :))) dar nu conte va rog ori ce clan care a jukat cu bulgaria si celelate idu meu stai_jos_esty_corigent va rog !!!

  • MACKI a scris in data de 19 April - 2013 la ora 09:46

    Nu a murit 1.6 de ce nu îl readuceţi ?

  • MACKI a scris in data de 19 April - 2013 la ora 09:50

    Şi ce dacă toţi din afară au început cs go ? să joace teg cs go că e echipa cea mai bună şi 1.6 să rămână la noi .

  • rafaxxx a scris in data de 9 May - 2013 la ora 18:58

    rafa sunt

  • antaxx a scris in data de 5 July - 2013 la ora 21:35

    cs go este o mare prostie de joc … sper sa ramana cs 1.6:( asta este daca nu va fi nu va fi.. imi pare rau ptr cs 1.6 mi-a placut enorm si vroiam sa ajung in pgl dar sa inchis..:(

  • Danke a scris in data de 17 July - 2013 la ora 21:45

    Nu-mi place cs go si sper sa nu aibe succes si sa ne intoarcem la cs 1.6 eu raman la 1.6 pgl multa lume va roaga sa ramana doar romania la cs 1.6 nu avem bani pentru calculatoare sa ruleze cu 100 fps cs go ce treaba avem cu cei de afara ? Sper sa revina cs 1.6 sall

  • sebu a scris in data de 26 July - 2013 la ora 16:17

    Intradevar frate trebuia sa evolueze cs dar nici in halu asta jur ca e mai naspa ca niciodata am vazut un joc asa naso;l ca cs GO ,mai bine joc mario

  • sebu a scris in data de 26 July - 2013 la ora 16:19

    frate sau poate asta e toata ideia cs 1.6 o sa inceapa cu alti jucatori poate mult mai buni haideti sal ridicam noi nu sal ridice ei sa le para rau ca au renuntat la el

  • WTF:| a scris in data de 12 September - 2013 la ora 16:20

    cs go e cel mai bun joc si ce ca pc meu nul duce si ce ca nam steam pt jocu asta imi iau alienware si steam cs complet dar nu uni vor sa joace cs 1.6 in continuare pentru ca in materie de grafica pt ei e bun si mario

  • XseqThor a scris in data de 12 September - 2013 la ora 20:28

    Toţi rataţii care comentează că cs go e un căcat sunt nişte mari proşti. Cică ce recul de căcat au armele :)) păi normal ca ziceţi asta daca jucati cs 1.6 de 100 de ani de când a apărut si v-aţi obişnuit cu reculu de atunci, acum e altă viață, logic. Tot ce pot zice despre voi e că sunteți niște încuiați care nici măcar nu încercați să vă adaptați la noile grafici, la cum trage arma… Hateri proşti şi fără bani Congrats PGL pentru această mișcare :).

  • hashu a scris in data de 20 March - 2014 la ora 15:38

    A zis cineva bine: "CS 1.6 a facut istorie si isorie va ramane" in sensul ca nu va mai aparea niciodata in nici o competitie oficiala,luati-va gandul…nu stiu daca v-ati uitat la ultima competitie de la Katowice cam ce amploare a luat Go-ul, deja intr-o saptamana sunt peste 2milioane de playeri unici online pe steam.Asta-i omenirea, tinde spre evolutie…eu am 30 de ani si am prins CS-ul inca de la inceput din 1999,l-am jucat 12 ani si spun cu mana pe inima ca GLOBAL OFFENSIVE e mai bun din toate punctele de vedere,si hai sa va enumar:
    -engine grafic net superior chiar si fata de Source ca sa nu mai vb. de 1.6
    -Gloantele nu mai trec prin pereti grosi de 2 metri si patrund doar porti de lemn si tabla subtire
    -Varietete de arme…pt cine are bani si vrea sa-si personalizeze inventarul…pt cine nu va juca lafel de bine si cu skinurile free
    -Update-uri saptamanale unde cei de la Valve chiar au ascultat toate doleantele playerilor vechiu de CS si au transformat GO-ul de la un joc mediocru la unul foarte foarte bun in decursul celor 2 ani de la lansare
    -Modul competitive e gandit absolut perfect, joci mixuri cu prietenii din joc foarte simplu fara alte batai de cap gen servere de war, canale de teamspeak,eac si alte mizerii
    -Dinamica jocului este imbunatatita GRAVVVVV, jucati 100 de ore Global si cand veti juca 1,6 vi-se va parea un joc de SAh cand ii veti vedea cum se misca pe harta,cat de previzibile si lineare sun miscarile.

    Acum nah exista si dezavantaje pentru unii:
    CS GO nu se poate juca de la "aragaz" cum mergea 1.6, iti trebuie un minim 2gb ram, un procesor Dual-Core decent si o placa video de macar 512mb/128biti ca sa scoti un 60 fps pe detalii joase…pt detalii si rezolutii mari vorbim de quad-core, minim 4gb ram si placi video 1gb/256biti.
    Si ce doare cel mai tare pr toti pustanii e ca nu mai e MOKA, trebuie cumparat de pe steam…oricum este destul de des la oferta la 2 sau 5euro, dar oricum merita cu varf si-ndesat si pretul intreg de 10euro

    Acestea fiind zise e clar pt mine: La C.S 1.6 vor ramane doar cei ce nu au PC-uri capabile sa ruleze GO-ul sau cei ce nu-si cumpara jocuri "originale", dar nu mai induceti lumea in eroare cum ca 1,6 e mai bun fiindca nu are cum sa fie, acum 15 ani nu existau mijloacele tehnologice de a creea jocuri ca in ziua de azi si nu va mai faceti sperante ca va mai aparea vreodata in viata voastra CS 1.6 in vreo competitie oficiala, toti playerii pro de acolo au emigrat la GO(degeaba n-au facut-o)

  • Andrw a scris in data de 4 August - 2014 la ora 17:59

    Cumparati-va jocul dupaia mai vorbim. Cs 1.6 e de tot rahatul fata de Cs: GO, dupa cum a spus si Hashu mai sus, jocul este updatat cel putin o data pe saptamana, noile moduri introduse gen "Competitiv" nu trebuie sa te mai chinui cu servere de war, cu cat mai multe meciuri competitive castigate cu atat mai mult grupa valorica va creste (insigne/badge), nu ca pe cs16 joci pana te plictisesti.

  • Alex a scris in data de 26 April - 2015 la ora 15:32

    E de cacat ca sunteti voi niste sarantoci si nu aveti pc pentru cs go :))

Adaugă comentariu

Ai un gravatar?
Scrie în formular adresa de email asociată şi comentariul tău va ieşi în evidenţă.